Sfantul Petru

Sfântul Petru / Apostolul Petru

Petru (?-cca. 67) a fost un pescar din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi El Aradsch, Siria). A fost numit unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus din Nazaret, fiind şi fratele mai mic al apostolului Andrei.

Viaţa Sfântului Petru

În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret din Galileea. Acolo avea o casă în care locuia cu soacra şi soţia sa (în acest sens Marcu 1, 30-31, precum şi Luca 4, 38). Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru şi fratele său Andrei ar fi fost originari din Betsaida (Ioan 1, 44).

Apostolul Mântuitorului Iisus Hristos

Numele său iniţial a fost Simon (în ebraică שמעון, citeşte "Şimon"). Conform evangheliştilor Marcu, Luca şi Ioan, Iisus l-a numit "piatră" (în aramaică "Chefa", "Kepha"), nume consemnat sub forma Πετρος şi tradus în latină ca Petrus.

După Iisus Hristos

Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunităţi iudeo-creştine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob cel Bătrân şi Ioan). A fost de părere că numai evreii trebuie convertiţi la ideile lui Iisus din Nazaret. A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel. Pavel a susţinut idea universalităţii noii credinţe, a necesităţii răspândirii noii religii şi la alte popoare, nu numai la evrei.

După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân în anul 44 d.Hr. de către regele Aggripa I (40-44 d.Hr.), a fost arestat şi Petru, după revenirea sa în Ierusalim. Ar fi fost ţinut în lanţuri, între alţi doi deţinuţi, dar eliberat în mod miraculos de către un înger (Faptele Apostolilor, 12). După ce Iacob cel Tânăr,fratele lui Iisus, a devenit şeful comunităţii iudeo-creştine din Ierusalim, Petru a făcut o călătorie la Antiochia (azi în Turcia), după care i s-a pierdut pentru o vreme urma.

Ultimii ani şi martiriul

Ajuns la Roma în jurul anului 57 d.Hr., Petru a devenit şeful comunităţii iudeo-creştine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirmă că Petru şi Pavel ar fi cauzat prăbuşirea şi moartea lui Simon-Magul în timpul unui zbor al Magului în faţa împăratului Nero (54-68 d.Hr.), ceea ce le-a atras arestarea. După o altă legendă, Petru şi Pavel ar fi fost arestaţi în timpul represiunilor anticreştine declanşate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr. Ar fi fost ţinuţi închişi în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu şi Forumul Roman. Carcera constă din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) şi o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 î.Hr. „Tullianum”). (Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” - „Sf.Petru în Carceră”.)

Petru ar fi fost condamnat la moarte şi executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus, în jurul anului 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula şi Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, şi îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriţi, de lângă şirul de cavouri ale unor cetăţeni romani mai bogaţi.

Mormântul lui Petru

Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menţionat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susţinut că ar cunoaşte locul unde se găseşte mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscripţie, pe care stau scrise numele lui Iisus şi a lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creştină din Roma a înălţat un prim monument pe acel loc. Pe baza informaţiilor lui Eusebiu de Cezareea şi a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reaşezat în acelaşi loc, acoperind totodată mormântul cu un monument prevăzut cu o nişă cu marmoră („Tropaion”). Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripţia prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin= Petru se găseşte înăuntru). În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleerea părţilor supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depăşeau nivelul zero al terenului) şi construcţia unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului.

Cercetările din anii patruzeci ai secolului al XX-lea

Papa Pius XII a dispus în anul 1939 efectuarea unor săpături arheologice sub domul San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul şi osemintele aparţin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparţine lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente:

    * nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane
    * reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru)

Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse şi păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din bazilica „San Giovanni in Laterano” din Roma.

Relicve

În sec. XVI vechea bazilică Sf.Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată, spre a face loc actualului dom San Pietro. În bazilica San Pietro in Vincoli („Sf.Petru în lanţuri”) din Roma se păstrează în tabernaculul de sub altar presupusele lanţuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum şi lanţurile din „Carcera Mamertinica”. Lanţurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soţia co-împăratului Valentianus II (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanţurile din „Carcera Mamertinica” ar fi fost descoperite la începutul secolului II de către temnicerul roman Quirinus de Neuss.

„Quo vadis?“

Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepţi, Doamne ?”), la care Iisus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat"). Ruşinat de observaţia lui Iisus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul.

Biserici închinate Sfântului Petru

    * Bazilica San Pietro din Roma
    * Biserica „San Pietro in Gallicantu” („Sf.Petru la Cântatul cocoşului”) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoţi Anna (Hannas) şi Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut - după accentul galilean - de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, aşa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoşului, că l-ar cunoaşte pe El. În pivniţa acelei biserici se găseşte o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ţinut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoţi Anna şi Caiafa.
    * Biserica „Sf.Petru” (sau „Biserica Primatului”) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câţiva kilometri sud-vest de Capernaum), unde Iisus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca şi cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral.
    * Bazilica San Pietro in Montorio cu monumentul „Tempietto” pe panta estică a „Dealului Gianicolo” din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru.
    * Biserica Sfântul Petru din Cluj
    * Biserica Sf. Petru şi Pavel din Sibiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă